Viziune ghidată de pasiune.

Aceste valori mi-au fost călăuze de-a lungul vieții, atât pe plan personal și de afaceri, cât mai ales în momentele dificile.
Consider că, după o viață de om, e foarte important să lași ceva în urma ta. Ceva mai bun, ceva care să fi contribuit la dezvoltarea unor întregi comunități. Acesta este motivul pentru care mi-am dorit foarte mult ca toate afacerile mele să fie afaceri românești, pentru români. Tocmai de aceea am creat prima bancă autohtonă din România. Iar prin înființarea firmei Atlassib, am dus numele României în toată Europa, am oferit locuri de muncă, și am ajutat la dezvoltarea financiară și profesională a mii de oameni.
Îmi place să cred despre mine că sunt unul dintre bunii sibieni care a avut întotdeauna drept crez promovarea Sibiului și a țării noastre. Iar când lumea mă întreabă: ,,Domnule Carabulea, cum ați reușit să ajungeți unde sunteți acum?”, le spun că răspunsul e simplu. Fără o bază sănătoasă, adevărată, fără credință, și fără viziune ghidată de pasiune, nu poți clădi nimic care să dureze în timp. Așa mi-am construit afacerile, având și respectând aceste valori. Și tot așa mi-am întemeiat propria familie. Aceste lucruri le-am insuflat și copiilor mei, cărora de mici le-am spus că nimic nu se creează fără muncă și pasiune. Și poate și un dram de noroc!
– Ilie Carabulea